Nivelul crescut al unei proteine din soia ar putea favoriza dezvoltarea accelerată a tumorilor canceroase la femeile cu cancer la sân în stadiu incipient, avertizează cercetătorii americani.
Au existat până acum nenumarăte studii și cercetări care au arătat cât de benefică este soia pentru organismul nostru, însă acum, alți specialiști vin cu studii noi care răstoarnă încă odată ceea ce credeam.
“Proteina din soia poate accelera dezvoltarea cancerului”
Cercetatorii de la Memorial Sloan Kettering Cancer Centre din New York spun ca soia este foarte posibil să ducă la agravarea cancerului de sân la femei. Este vorba de nivelurile ridicate ale unei proteine provenite din soia, genisteina, care pot accelera dezvoltarea tumorilor mamare.
Pericolul este cu atât mai mare cu cât stadiul de descoperire a cancerului este în faza incipientă.
Studiul care aduce aceste date noi în lumea medicală a fost realizat asupra femeilor care au fost diagnosticate și care se aflau sub tratament.
Eșantionul de cercetare a cuprins 140 de paciente din America. O parte din ele a consumat o pudră cu proteină din soia, iar cealaltă parte un produs placebo. Durata administrării în ambele cazuri a fost de până la 30 de zile.
Oamenii de știință au putut compara felul cum se prezintă țesuturile afectate înainte și după operația de extirpare a tumorilor și au descoperit modificări genetice care favorizează dezvoltarea celulară. Această descoperire i-a făcut pe medici să creadă că întradevăr, proteina din soia poate accelera dezvoltarea cancerului.
Aceste noi informații ridică motive de îngrijorare că „soia ar putea avea un efect stimulator asupra cancerului la sân, la o anumită categorie de femei”, se arată în studiul publicat la începutul lunii septembrie în Journal of the National Cancer Institute.
Rezultate inexplicabile
Conform Daily Mail, cercetătorii nu știu încă dacă efectele consumului de soia sunt reversibile sau nu în cazul pacientelor cu cancer și se feresc să facă o afirmație clară încă.
“Deși modificările genetice erau prezente, nu este încă clar dacă acestea vor duce sigur la o accelerare a dezvoltarii cancerului. Doar 20% dintre pacientele care au luat soia au prezentat niveluri foarte ridicate de compuși metabolici ai genisteinei”, declară Jacqueline Bromberg, unul din coautorii studiului.
Tot ea a mai precizat că nu se explică la acest moment diferențierile apărute la pacientele supuse studiului în privința reacțiilor organismului după consumul proteinei de soia.
Avertisment din partea medicilor
Până la efectuarea altor studii concludente, unii medicii americani se gândesc deja la un avertisment în special pentru zonele unde soia se consumă în mod frecvent. “
Dacă aveți cancer la sân în stadiu primar, nu consumați soia în cantități mari. Dacă ați avut cancer, puteți consuma cu moderație”, a mai precizat Jacqueline Bromberg.
Sursa: www.formaremedicala.ro
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
_GRECAPTCHA | 5 months 27 days | This cookie is set by Google. In addition to certain standard Google cookies, reCAPTCHA sets a necessary cookie (_GRECAPTCHA) when executed for the purpose of providing its risk analysis. |
AWSALBCORS | 7 days | This cookie is used for load balancing services provded by Amazon inorder to optimize the user experience. Amazon has updated the ALB and CLB so that customers can continue to use the CORS request with stickness. |
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-advertisement | 1 year | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
__zlcmid | 1 year | This cookie is used by Zendesk live chat and is used to store the live chat ID. |
functionality_storage | 11 months | |
personalization_storage | 11 months | |
security_storage | 11 months |
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
_gat | 1 minute | This cookies is installed by Google Universal Analytics to throttle the request rate to limit the colllection of data on high traffic sites. |
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
_ga | 2 years | This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors. |
_gat_gtag_UA_78356327_20 | 1 minute | This cookie is set by Google and is used to distinguish users. |
_gcl_au | 3 months | This cookie is used by Google Analytics to understand user interaction with the website. |
_gid | 1 day | This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form. |
analytics_storage | 11 months |
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
_fbp | 3 months | This cookie is set by Facebook to deliver advertisement when they are on Facebook or a digital platform powered by Facebook advertising after visiting this website. |
ad_storage | 11 months | |
ad_user_data | 11 months | |
fr | 3 months | The cookie is set by Facebook to show relevant advertisments to the users and measure and improve the advertisements. The cookie also tracks the behavior of the user across the web on sites that have Facebook pixel or Facebook social plugin. |
test_cookie | 15 minutes | This cookie is set by doubleclick.net. The purpose of the cookie is to determine if the user's browser supports cookies. |
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
zte2095 | session | No description |