– Prima inițiativă educațională pentru creșterea calității vieții pacientului cu stomă –
Primul Program Național de educare și informare în vederea îngrijirii stomelor și a creșterii calității vieții pacientului operat de cancer de colon, care are ca scop pregătirea asistentelor pentru a oferi o îngrijire specializată și corectă acestor pacienți, a fost demarat în România de către Medical Express, pe plan national.
Debutul Programului a avut loc pe 22-23 februarie 2019, cu un training de specializare în stomaterapie pentru 80 de asistenți medicali din întreaga țară. Astfel, au fost puse bazele Boardului Specialistilor în Stomaterapie, primul pas spre a defini standardele îngrijirii acestei afecțiuni.
Prin intermediul acestei inițiative de educare a cadrelor medicale în stomaterapie se poate contura șansa pacienților operați de cancer de colon, la îngrijire la nivelul standardelor internaționale.
30 de manageri de spitale din Romania, unde se operează cel mai des pacienți care necesită intervenție chirurgicală de construire a stomei, s-au alăturat Programului, într-un demers al educării, informării, prevenției și notorietății. Doar împreună, vom putea seta standardele în stomaterapie la nivel național.
Dr. Marian Marincaș despre Programul Stomacare:
“Pentru pacient, această veste vine ca o lovitură și din cauza faptului că, la noi în țară, există această idee că viața unui om cu anus contra naturii este un dezastru. Pe lângă psiholog, pacientul ar avea nevoie și de o asistentă cu competențe în stomaterapie, care ar putea să-i prezinte mai pe larg situația tehnică a utilizării pungilor de colostomă“.
Dr. Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, despre Programul Stomacare:
“Va felicit pentru aceasta initiativa. Eu cred ca ne indreptam catre o normalitate. Ceea ce se intampla astazi este un lucru normal. Cu totii vrem sa invatam sa fim mai buni si numai in echipa putem face asta. Astept cu interes sa vad cum decurg lucrurile. As vrea sa vad un raport si beneficiile acestuia.
Asa trebuie sa fim intr-o tara civilizata”
Demersul informational si educational se desfășoară în contextul în care în România nu există specializarea de stomaterapeut, în timp ce, la nivelul uniunii Europene, această specializare este întâlnită în peste 20 de țări. Cea mai bună situație se înregistrează în Germania, unde sunt 700 de asistenţi medicali specializaţi în stomaterapie.
Numărul cazurilor de cancer de colon înregistrate în România s-a triplat în ultimii 25 de ani, ajungându-se ca în fiecare an să fie operați de cancer colorectal aproximativ 10.000 de pacienți noi. Astfel, cancerul colorectal se afla pe locul 2 ca incidenta in randul cancerelor la barbati si pe locul 3 la femei, conform datelor INSP.
În Romania sunt operaţi de cancer colorectal aproximativ 10.000 de pacienţi noi. Potrivit APPIFDM, 6 din 10 pacienţi cu colostomie ajung ca, la 2-3 săptămâni de la spitalizare, să aibă iritaţii şi inflamaţii asupra stomei, ceea ce duce la scăderea calităţii vieţii, izolare socială şi dificultăţi foarte mari în readaptarea la viaţa de zi cu zi. Aceeaşi problemă este întâlnită şi la 9 din 10 pacienţi cu ileostomie.
În deschiderea Programului Stomacare a luat cuvântul Laurențiu Chideanu, manager general al Medical Express și Andra Stoian, manager de proiect și marketing manager al Medical Express.
Laurentiu Chideanu, manager general al Medical Express, organizator al Programului Stomacare:
„Rolul furnizorului de dispozitive medicale este să ofere produse optime, care să ajute pacientul să se integreze în viața socială. Această activitate implică un mix între serviciile asistentelor și calitatea produselor pe care aceștia trebuie să le folosească.
Noi suntem la sfârșitul circuitului. Ca furnizori preluăm o mare parte din activitățile pe care trebuie să le facă pacienții. Acest program a venit din necesitate, ca pacientul să trăiască o viață aproape de normal, să îl integrăm în societate. Nu putem face lucrurile singuri. Acest program nu trebuie să se adreseze doar asistenților medicali, trebuie să includă psihologi, chirurgi, firme de îngrijire la domiciliu și, implicit, furnizorii. Medical Express a deservit, în 20 de ani, peste 25.000 de pacienți cu afecțiuni de acest gen. Ne dorim să începem acest program pentru ca pacienții să aibă șansa să trăiască frumos.”
Andra Stoian, manager de proiect Programul Stomacare:
„Mă bucur că s-au alăturat Proiectului Stomacare atât de mulți profesioniști. Putem spune că Bordul Profesioniștilor în Stomaterapie prinde contur și suntem nerăbdători să mergem cu programe de training și studii de cercetare a calității vieții pacientului în unitățile medicale din toată țara”.
Evenimentul de lansare a avut ca invitați reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, comisiilor parlamentare pentru Sănătate, manageri de spitale, asistenți medicali și reprezentanți ai pacienților.
Lista speakerilor care au fost prezenți la conferința de presă din prima zi a Cursului: Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate şi Familie a Parlamentului, Răzvan Vulcănescu – vicepreşedinte CNAS (tbc), Dr. Lidia Anca Kajanto – manager Institutul Oncologic Bucuresti, Dr. Carmen Orban – manager Institutul Clinic Fundeni, Dr. Claudiu Dumitrescu – manager Spitalul Judeţean Târgovişte, Dr. Lavinia Nanu, director Centru de Perfecţionare al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, Isabella Grosu – preşedinte Asociaţia ASPIIR, Laurenţiu Chideanu – director general Medical Express, Dr. Mitulescu Gabriel – medic chirurg, As. Principal Corina Ţibrea, IRGH Prof. Dr. Octavian Fodor, As. Principal Geta Păsărin, Institutul Clinic Fundeni, Paula Rusu, jurnalist independent.
Mesajul asistentei principale, doamna Corina Țibrea, de la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie prof. dr. „Octavian Fodor” din Cluj-Napoca, la lansarea Programului Stomacare: „Pacientul este operat de chirurg și apoi ajunge în grija asistentului. După zece zile de spitalizare, pacientul pleacă acasă, apoi necesită o îngrijire specială, atât fizic cât și psihic. Trebuie sa lupte cu prejudecățile, cu hadicapul acestei operații și să înteleagă că viața trebuie să meargă mai departe cu ajutorul nostru, al cadrelor medicale, care să reușească să motiveze pacientul să meargă mai departe.”
Domnul Dr. Mitulescu Gabriel, Spitalul Clinic Fundeni, despre Programul Stomacare:
”Este nevoie de o îngrijire cu totul specială pentru a avea o calitate a vieții ridicată, pentru că viața pacienților cu stoma este înfiorătoare. Eu fac multă chirurgie pelvină și, de multe ori, operația se încheie cu două stome.[…] Mă bucur că dumneavoastră încercați să porniți lucruruile și în România. Este foarte important ca asistenta medicală să fie de calitate.”
Ce vom face prin Programul Stomacare
Educare și informare la 360 de grade – asupra cancerului colorectal și îngrijirii stomei, adresate
Medicilor de familie
Medicilor specialiști
Asociațiilor de pacienți și firmelor de îngrijire la domiciliu
Pacienților și aparținătorilor
Primul Studiu de Viata asupra Pacientului Stomizat
Primul Ghid de Bune Practici in Stomaterapie
Prima platformă online de educare și informare – www.stomaterapie.ro
Traininguri locale continue în unitățile partenere
Consiliere directă telefonică la 031 433 61 33
Acțiuni de notorietate a și prevenție a afecțiunii
Se dorește ca prin aceast proiect să fie imbunatatita calitatea vieții pacientului stomizat din România. În sprijinul pacienților a fost introdus și un număr de telefon, la capătul căruia este un specialist în stomaterapie în intervalul orar 9:00 – 17:30, de luni până vineri – (031 433 6133) .
Pentru mai multe detalii urmăriți pagina de Facebook a Programului Stomacare: https://www.facebook.com/Programul-Stomacare
Organizator:
MEDICAL EXPRESS
Project Manager:
ANDRA STOIAN
Parteneri media:
AGERPRES, AVANTAJE
Parteneri de comunicare:
PIART VISION
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
_GRECAPTCHA | 5 months 27 days | This cookie is set by Google. In addition to certain standard Google cookies, reCAPTCHA sets a necessary cookie (_GRECAPTCHA) when executed for the purpose of providing its risk analysis. |
AWSALBCORS | 7 days | This cookie is used for load balancing services provded by Amazon inorder to optimize the user experience. Amazon has updated the ALB and CLB so that customers can continue to use the CORS request with stickness. |
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-advertisement | 1 year | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
__zlcmid | 1 year | This cookie is used by Zendesk live chat and is used to store the live chat ID. |
functionality_storage | 11 months | |
personalization_storage | 11 months | |
security_storage | 11 months |
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
_gat | 1 minute | This cookies is installed by Google Universal Analytics to throttle the request rate to limit the colllection of data on high traffic sites. |
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
_ga | 2 years | This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors. |
_gat_gtag_UA_78356327_20 | 1 minute | This cookie is set by Google and is used to distinguish users. |
_gcl_au | 3 months | This cookie is used by Google Analytics to understand user interaction with the website. |
_gid | 1 day | This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form. |
analytics_storage | 11 months |
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
_fbp | 3 months | This cookie is set by Facebook to deliver advertisement when they are on Facebook or a digital platform powered by Facebook advertising after visiting this website. |
ad_storage | 11 months | |
ad_user_data | 11 months | |
fr | 3 months | The cookie is set by Facebook to show relevant advertisments to the users and measure and improve the advertisements. The cookie also tracks the behavior of the user across the web on sites that have Facebook pixel or Facebook social plugin. |
test_cookie | 15 minutes | This cookie is set by doubleclick.net. The purpose of the cookie is to determine if the user's browser supports cookies. |
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
zte2095 | session | No description |