Salut , numele meu este Georgeta si sunt prietenul pacientului stomizat!
Stim cu totii ca sanatatea este o stare fizica si fiziologica pe care de cele mai multe ori nu o apreciem decat in momentul in care simtim ca o pierdem. In plina sanatate (uneori aparenta), nu ne gandim cum am reactiona daca am avea o boala pentru care este necesara o interventie chirurgicala prin care un segment de intestin sau un capat de ureter va fi eteriorizat la suprafata abdomenului pentru realizarea unei stome, de aceea am alcatuit acest ghid care sa va raspunda la intrebari daca sunteti intr-o astfel de situatie.
La realizarea acestui ghid au participat si persoane stomizate, cu speranta ca vor putea aduce o contributie la cresterea calitatii vietii noilor purtatori de stoma.
Mică lecție de anatomie și fiziologie
Tubul digestiv începe din cavitatea bucală, continua cu esofagul, stomacul, intesinul subtire, intestinul gros cu segmentele sale: cec, colon ascendant, colon transvers, colon descendent, sigmoid, rect si se termina cu orificiul anal.
Tractul urinar este alcatuit din rinichi, uretere, vezica urinara si uretra.
Tudul digestiv are rolul de a procesa alimentele. Prin procesul de digestie substantele nutritive din alimente sunt absorbite la nivelul intestinului subtire iar dupa absortia apei la nivelul colonului rezidurile sunt eliminate astfel incat rezultatul este un scaun de cosistenta solida. Apa absorbita la nivelul intestinului impreuna cu alti produsi de excretie ajung in tractul urinar superior unde la nivelul rinichilor este filtrata, iar deseurile care alcatuiesc urina sunt trimise prin uretere in vezica urinara unde este colectata si eliminata mai apoi in exterior prin uretra.
Pe tubul digestiv se pot realiza colostomii si ileostomii iar pe tractul urinar se pot realiza ureterostomii fie prin exteririzarea ureterelor la piele unilateral sau bilateral , fie prin implantarea acestora intr-un mic segment de intestin subtire sau colon care mai apoi se fixeaza la piele pe suprafata abdominala. Colostomele sunt localizate in general pe partea stanga a abdomenului corespunzator segmentului sigmoidian . In unele cazuri pot fi localizate si pe colonul transvers. Eliminarile colostomiilor constau in materii fecale de consistenta solida. Ileostomiile sunt situate pe partea dreapta a abdomenului corespunzator segmentului terminal al intestinului subtire denumit ileon , de unde si denumirea de ileostomie. Eliminarile ileostomiilor sunt de consistenta semisolida sau lichida deoarece contin foatre multa apa , din acest motiv trebuie sa aveti in vedere pierderi importante de apa si electroliti. Ureterostomiile pot fi exteriorizate unilateral sau bilateral cand ureterele sunt fixate la piele individual, sau pe partea dreapta similar unei ileostomii cand sunt implantate intr-un segment de intestin subtire. Urostomiile sunt responsabile cu eliminarea urinii. Atentie la ureterostomiile realizate cu segment de intestin urina poate fi mai tulbure deoarece se amesteca cu mucusul produs de intestin. Cunoscand locul stomei pe abdomen si ceea ce urmeaza sa se elimine prin ea puteti identifica cu usurinta stoma pe care o aveti. Este foarte important sa va cunoasteti stoma pentru ca sa o puteti ingriji corect si fara efort.
Desigur, va ganditi că ati prefera orice în locul acestei intervenţii chirurgicale, dar nu trebuie să uitati că o stomă este consecinta firească a unei intrvenţii chirurgicale de amploare, componentă a unui tratament complex ce poate include de cele mai multe ori chimiotrapie şi radioterapie. Trebuie să ştiti însă că alegerea procedurii chirurgicale care se va solda cu o stomă se va face dupa standarde unanim recomandate la nivel internaţional, iar dacă chirurgul va recomandă o operaţie care se va solda cu o stomă definitivă sau temporară înseamnă că nu există altă soluţie tehnică în situaţia dată.
În ansamblul terapeutic ce presupune o intervenţie chirurgicală complexă, cu evoluţia şi recomandările ei specifice, stomaterapia reprezintă o verigă importantă şi un capitol de îngrijire specială; aplicată în mod profesional s-a dovedit a fi o contribuţie substanţială la o evoluţie postoperatorie favorabilă şi la o creştere semnificativă a calitaţii vieţii pacientului.
Este foarte util sa aveti dialog pe aceasta tema cu membri echipei de ingrijire chiar inaintea interventiei chirurgicale pentru avea un minim de informatii utile după operaţie şi in perioada de convalescenţă, indispensabile revenirii la modul de viaţă anterior si care va vor ajuta cu siguranţă să va obişnuiti cu modificările propriului corp.
Cum îngrijim stoma?
In primul rand trebuie sa va aliati cu timpul si sa nu incercati sa sariti peste etape. Veţi deveni parteneri în etapa de cunoaştere a stomei cu asistentul stomaterapeut care va va arăta cum să o îngrijiti astfel încât să funcţioneze cât mai bine şi să evitati apariţia unor complicaţii. Nu veti fi lăsat să va descurcati singur cu acest aranjament nou. Deşi pare greu de crezut, veti reuşi să va obişnuiti cu prezenţa stomei şi noul mod de eliminare. În medie durează trei săptămâni să învatati esenţialul, în trei luni de obicei se dobândeşte îndemânarea şi siguranţa de sine, iar adaptarea din punct de vedere emoţional va aparea în aproximativ douăsprezece luni. Aceste cifre, reprezintă valori medii rezultate din statistici pe loturi mari de pacienţi, dar fiecare om în general şi pacient în special este unic în felul său, iar intervalele de timp despre care vorbim, sunt în realitate variabile şi ameliorabile. O consiliere corect efectuată şi bine recepţionată, contribuie în mod vizibil la aceasta. Trebuie sa stiti ca pentru ingrijirea stomei nu sunt necesare cheltuieli speciale , ingrijirea fiind posibila cu materiale ce se gasesc in gospodaria fiecaruia dintre noi. Pentru toaleta tegumentelor peristomale se recomanda apa calduta si sapun neutru care sunt uscate prin tamponare fie cu un prosop de dimensiuni mici din bumbac, fie cu prosop de hartie. Materialele utilizate pentru toaleta si uscarea tegumentelor nu terbuie sa fie sterile, trebuie sa fie insa curate. Este contraindicata utilizarea solutiilor dezinfectante, antiseptice, a infuziilor de plante sau a produselor farmaceutice dedicate ingrijirii bebelusilor (servetele umede).
Echipamentul esenţial pentru îngrijire este dispozitivul de protezare a stomei, alcătuit dintr-un protector cutanat al cărui component principal este materialul hidrocoloid, denumit apareiaj, care se fixează pe pielea din jurul stomei şi sacul colector – din material plastic pluristratificat – în care sunt captate materiile fecale sau urina. Procedura schimbare a dispozitivului nu dureaza mai mult de 5 minute pentru un pacient care a trecut de perioada de convalescenta si care desigur a inteles ca schimbarea dispozitivului si ingrijirea stomei este o procedura de autoingrijire. Pentru un pacient proaspat operat insa, este nevoie de o perioada de acomodare cu noua harta a corpului si de invatare a procedurii. Dupa ce a fost depasita aceasta etapa, ingrijirea stomei nu va mai reprezenta o problema. Alegerea dispozitivului se va face cu ajutorul echipei de ingrijire în funcţie de particularitaţile stomei, cantitatea şi calitatea eliminarilor.
În cazul ileostomei se vor utiliza dispozitive cu sacul colector prevăzut cu o fantă de evacuare în partea inferioară, care dau pacientului posibilitatea de a goli conţinutul acestuia ori de cate ori este necesar, pentru că în astfel de situaţii eliminarile sunt mai mari din punct de vedere cantitativ si au consistenţă semisolidă. În cazul colostomei dispozitivele pot fi închise în partea inferioara deoarece eliminările au consistenţă solidă şi în timp se poate ajunge la o singură eliminare în 24 de ore.
În ambele situaţii sunt recomandate dispozitivele prevăzute cu filtru de carbon pentru neutralizarea şi evacuarea gazelor ce se pot acumula în sacul colector.
În cazul ureterostomei se vor utiliza dispozitive prevăzute cu valvă antireflux, care are rolul de a proteja pielea din jurul stomei şi de a nu permite urinii ajunse în sacul colector, să vină în contact cu aceasta chiar dacă pacientul stă întins in pat in pozitie orizontală. Acest tip de dispozitive, sunt prevăzute în partea inferioară cu un robinet de evacuare.
Toate tipurile de dispozitive enumerate, pot fi construite dintr-o singură piesă (sisteme unitare), când protectorul cutanat este lipit de sacul colector, sau din două piese când cele două componente sunt separate existând posibilitatea de a le uni prin două inele care se întrepătrund.
Trebuie să ştiti că dimensiunile, forma şi capaciatea sacilor colectori, pot fi diferite şi că există şi saci colectori cu capacitate foarte mică, pe care îi poţi folosi în timpul activităţilor sportive, sau în intimitate.
Ca purtator de stoma mersul la toaletă, va fi putin diferit, dar cu răbdare şi perseverenţă, va intra în rutina zilnică. Poate să pară dificil şi obositor la început, dar trebuie să va gânditi că şi alte categorii de pacienti, reusesc prin eforturi de adaptare sa-si tolereze mai bine afectiunea. Diabeticii, de exemplu se supun unei rigori terapeutice legate de administrea de insulina, insotite de restrictii de dietă; majoritatea acestora insă, depăşesc aceste obstacole şi devin foarte bine integraţi în plan psiho-social.
În situaţia nou creată, pentru atingerea unui bun echilibru fizic şi emoţional, ai nevoie de multă voinţă, tărie de caracter şi perseverenţă, iar ajutorul profesional al echipei de îngrijire precum şi suportul familiei, va vor fi un sprijin foarte util.
Schimbarea de rutina a dispozitivului de protezare a stomei :
Asa cum tocmai ati aflat schimbarea dispozitivului este o procedura de autoingrijire care ar trebui sa se desfasoare in camera de baie unde puteti beneficia de intimitate si unde aveti la dispozitie apa necesara toaletarii.
Pentru succesul garantat al procedurii trebuie sa fiti relaxat sa nu va grabiti si sa urmati pasii procedurii. Asa cum spuneam in capitolul anterior aveti nevoie de : apa, sapun neutru , burete, prosop, foarfece, stomametru , dispozitivul ce urmeaza sa-l aplicam pentru protezarea stomei si un sac de plastic in care sa punem ceea ce trebuie aruncat. Toate materialele trebuie sa fie la indemana astfel incat sa nu faceti miscari inutile. Daca hainele va incurca in timpul procedurii puteti sa le ridicati si sa le prindeti cu niste carlige astfel incat sa aveti vizibilitate. Daca nu vedeti bine zona in care este stoma puteti folosi o oglinda. Incepeti prin a verifica daca sacul colector este gol, daca nu evacuati continutul pentru ca procedura sa fie usor de realizat. Continuati cu inepartarea blanda a dispozitivului de pe abdomen, toaleta cu apa calduta si sapun a tegumentelor din jurul stomei urmata de uscarea acestora prin tamponare usoara cu prosopul (puteti folosi un prosop din bumbac de mici dimensiuni sau prosoape din hartie). Inainte de aplicarea noului dispozitiv (unitar) trebuie sa inspectati aspectul pielii din jurul stomei pentru a preveni aparitia vreunei complicatii locale (aceasta masura este obligatorie in cazul ileostomiilor si urostomiilor). Continuati cu aprecierea dimensiunii stomei prin masurarea cu stomametrul pentru a putea realiza un decupaj corect al apareiajului. Dupa ce decupam apareiajul verificam daca decupajul este corect iar daca da trecem la aplicarea dispozitivului, nu inainte de a mai verifica daca tegumentele sunt perfect uscate. Aplicarea dispozitivului se face dupa ce ati desprins hartia cerata de pe apareiaj de jos in sus in asa fel incat sa vedeti stoma cum intra in dispozitiv.Presati usor apareiajul pentru a va asigura ca este bine fixat si tineti causul palmei peste el cam 30-60 de secunde pentru a ajunge rapid la temperatura corpului, temperatura la care devine mai plastic si face priza foarte buna pe tegument. Dupa aplicare inchideti fanta de evacuare a sacului colector (nu inchideti inainte de aplicare fanta de evacuare pentru a nu ramane aer in interiorul dispozitivului). Pentru dispozitivele alcatuite din doua componente procedura este similara cu mentiunea ca dupa aplicarea flansei se completeaza dispozitivul prin atasarea sacului colector La final dispozitivul inlocuit golit in prealabil impreuna cu alte resturi de materiale folosite la procedura se vor pune in sacul de plastic se sigileaza si se arunca la gunoi.
Atentie nu aruncati dispozitivele utilizate in toaleta deoarece riscati sa infundati toaleta !
Intoarcerea acasa
Prima saptamana acasa este cea mai dificila pentru ca ajuns acasa fara echipa de ingrijire in preajma lucrurile nu vi se par deloc simple si puteti avea senzatia ca stoma va controleaza viata. Durerea emoţională, poate fi uneori mai greu de învins decât durerea fizică. Acest gen de situaţii care te pun în postura de a te considera diferit de cei din jurul tău, pot fi percepute ca trumatisme emoţionale. Ele pot debuta cu stări de anxietate, ce pot evolua foarte usor spre depresie dacă nu se actionează la timp.
Anxietatea se poate manifesta prin accese de panică considerate la început normale, ţinând seama de schimbarea schemei corporale prin prezenţa stomei. În general scurgerile materiilor fecale în afara sacului colector pot reprezenta un motiv de stres permanent, iar desprinderea sacului colector poate deveni subiectul celui mai groaznic scenariu.
Desigur, şansele ca aceste lucruri să se întample sunt foarte mici, dar pentru a fi mai relaxat, trebuie să va reamintiti că dispozitivele sunt concepute tocmai pentu a va conferi sigurantă şi confort, iar ca masură de siguranţă este bine ca să aveti în permanenţă asupra dumneavoastra unul de schimb. Dacă însă senzaţiile de anxietate continuă să va îngreuneze viaţa, merită să cereti sfatul şi ajutorul unui psiholog care va poate învăta tehnici de relaxare, exerciţii de autocontrol, sau terapie ocupatională .
Mai sunt desigur şi alte motive permanente de îngrijorare cum ar fi :
,,Stoma imi creaza un sentiment de teama !’’
Este greşit să priviti lucrurile aşa ! Este un segment se intestin sănătos pe care nu îl vedeați până acum, dar care nu este mai expus vederii decât alte părţi ale corpului, pe care deşi le preţuiti, le acoperiti cu obiecte vestimentare.
,,Mirosul – mă va trăda, va fi oare perceput de cei din jur ?’
Puteti fi liniştit din acest punct de vedere pentru că dacă va veti însuşi corect modul de utilizare al dispozitivului de protezare a stomei, mirosul nu va fi o problemă. Majoritatea dispozitivelor sunt prevazute cu filtru de carbon, care ajută la neutralizarea mirosului. Nu va rămâne decât să învatati să-l folositi. De asemeni, trebuie să fiti atent ca fanta de evacuare a dispozitivului de protezare, să fie în permanenţă curată. În acest fel nu va exista pericolul să fiti tradat de miros !
,,Sacul colector al dispozitivului se va vedea pe sub haine, va fi necesar să-mi schimb garderoba ?’’
Nu va fi necesar sa va schimbati garderoba. Cu siguranta ati slabit inaintea interventiei chirurgicale din cauza emotiilor, a investigatiilor si a pregatirii preoperatorii, dar si dupa aceasta. Dacă veti purta haine mai lejere, bretele in loc de curea, sacul colector nu va ieşi în evidenţă. Deasemeni trebuie să evacuati la timp conţinutul acestuia şi problema va înceta să existe.
,,Nu te poţi bucura de nici o plăcere obişnuită şi rişti să fi exclus din cercul prietenilor !’’
Nu se va întâmpla deloc aşa decât, dacă va veti autoexclude. Este adevărat că este nevoie de puţin efort de voinţă dar veti putea înota, face sport, dansa şi efectua activitaţi fizice şi călătorii. Pentru toate acestea poti folosi: dispozitivele-mini şi centuri speciale, care să-ţi confere siguranţa dorită. Cand plecati in vacanta asigutați-vă că aveti suficiente dispozitive la dumneavoastră in bagajul mare și cel putin unul in bagajul de mânî. Dacă deplasarea se face cu avionul, sacul colector se poate umfla brusc in timpul zborului datorita presiunii din cabina; este recomandat sa purtati dispozitive cu evacuare in astfel de situatii.
,, Pot face baie?”
Baia in cada nu este recomandata , insa la dus puteti intra cu dispozitivul aplicat pe abdomen sau fara. Ideal este faceti dus fara dispozitiv dimineata la prima ora , pentru ca sa nu eliminati in timpul efectuarii toaletei generale dupa care sa aplicati dispozitivul nou.
,,Relaţia de cuplu va avea de suferit ?’’
După operaţie, când problemele de viaţă şi de moarte au rămas în urmă, apare o altă grijă : cum va evolua relaţia dintre partenerii de cuplu, va mai fi posibilă o relaţie intimă între aceştia ? De obicei, acest subiect nu prea este adus în discuţie înainte de operaţie, pentru că în general pacienţii nu consideră prioritară această temă.
După operaţie însă, pentru cei care sunt căsătoriţi sau implicaţi într-o relaţie stabilă, teama că viaţa lor sexuală se va ruina, că partenerul de viaţa nu îl va mai iubi, iar căsnicia sau relaţia se va destrăma , îşi face loc în sufletul fiecărei persoane purtătoare de stomă, chiar dacă în majoritatea cazurilor, obiceiurile sexuale continuă la fel ca înainte şi cuplul rămâne în aceeaşi relaţie.
Este bine de ştiut însă, că există unele efecte fizice ale operaţiei, care sunt însă moderate. Mult mai important însă este efectul psihologic, iar succesul sexual este în proporţie de 90% o problema de atitudine şi încredere în sine. Pentru a întări această afirmaţie, e bine să ştiti că există femei, care deşi sunt purtătoare de stomă au devenit mămici, reuşind să ducă sarcina la termen .prezenta stomei nu va impiedica sa aveti o sarcina. Trebuie sa stiti ca in al doilea trimestru al sarcinii stoma poate deveni mai protruda dar dupa nastere revine la forma si dimensiunea initiala. Pentru cei care nu pot avea împliniri sexuale, în noile condiţii psihoterapia este o soluţie de ajutor. Nu trebuie însă pierdut din vedere faptul, că recuperarea fizică, dar mai ales cea emoţională durează în medie douasprezece luni, iar partenerul are şi el nevoie de timp pentru adaptare. Ca aspect practic, în astfel de situaţii sunt recomandate dispozitivele-mini şi utilizarea pieselor de lenjerie adecvata si adaptata.
,,Ce trebuie sa stiu daca urmeaza sa fac chimioterapia sau radioterapie ?”
De cele mai multe ori un tratament corect al cancerului nu se poate face fara chimioterapie sau radioterapie complementar actului chirurgical. Marea majoritate a pacientilor dar mai ales a pacientelor se tem de aparitia efectelor secundare iar pe primul loc in top este caderea parului. Daca aveti un cancer intestinal acest lucru nu se va intampla deoarece medicamentele care alcatuiesc schemele de tratament in astfel de cazuri nu au acest efect secundar. Trebuie sa stiti insa ca pot aparea tulburari digestive manifestate prin greturi, varsaturi si accelerarea tranzitului intestinal. In aceste situatii trebuie sa aveti grija sa va hidratati si sa aveti in permanenta un dispozitiv cu evacuare de rezerva pentru orice eventualitate. Daca faceti radioterapie trebuie sa aveti grija sa consumati lichide , sa va ingrijiti pielea mentinand-o curata si hidratata. Utilizati dispozitive cu evacuare si inspectati tegumentele din jurul stomei pentru a putea depista eventuale leziuni la acest nivel.
,,Reluarea activitaţii profesionale va fi posibilă ?’’
Reluarea activitaţii profesionale şi reântoarcerea la locul de muncă, sunt acţiuni care din punct de vedere psihologic, au darul de a va aduce în stare de echilibru. Când se va întampla aceasta ? Depinde de tipul de activitate. Trebuie să aveti în vedere că activităţile ce necesită efort fizic susţinut trebuie evitate. Reluarea activitaţii este bine să înceapă progresiv, cu jumatate de normă , sau zile mai puţine pe săptamână. Aceasta va va permite să ţineti legătura cu colegii, dar în acelaşi timp va protejaza de oboseala fizica.
Alte recomandări includ odihna, alimentatia şi compania celor dragi. Reintegrati-va în familie şi societate, încearcati să va reluati vechile obiceiuri şi veti constata că prezenţa stomei nu va reuşi să va schimbe substanţial modul de viaţă.
,, Ce pot sa mananc?”
Pentru a functiona in conditii optime organismul uman are nevoie de o gama variata de alimente. Dupa interventia chirurgicala alimentatia se reia progresiv cu cantitati mici si introducerea cate unui aliment nou pe zi cu urmarirea tolerantei digestive. Paradoxal pacientii operati in sfera digestiva nu au restrictii de dieta putand sa manance ce mancau si inainte de operatie. Este important insa sa mancati la ore fixe, mancarea sa aiba aspect si gust placut pentru a nu va pierde apetitul. Daca v-ati pierdut apetitul mancati alimentele preferate. Mancati putin si des. Daca nu aveti alte afectiuni care sa va interzica puneti sare in mancare mai ales daca aveti o ileostomie. Consumati zilnic 2 litri de lichide (preferabil apa plata). Nu uitati insa ca daca aveti o ileostoma eliminarile sunt oricum semi-solide sau lichidiene.
Daca apar tulburari de tranzit cum ar fi diareea sau constipatia care nu au o cauza clara este sigur consecinta alcatuirii haotice a meniului. Daca aveti diaree consumati suficiente lichide pentru a preveni deshidratarea si mancati alimente care combat aceasta manifestare cum ar fi : banane crude, orez alb, morcovi, iaurt natural, paine prajita, covrigei, sau paste fainoase. Daca aveti constipatie mariti aportul de lichide , fibre, sucuri de fructe sau legume, prune proaspete sau uscate ,ciocolata amaruie si lapte cald.
Va puteti confrunta si cu blocaje ale stomei fie din cauza ingustarii lumenului stomei din cauza cicatrizarii vicioase , a aparitiei recidivelor locale sau pur si simplu a alimentelor nedigerate. Din aceasta categorie de alimente greu digerabile fac parte: legumele si fructele uscate, legumele cu continut ridicat de fibre, toate legumele care se consuma cu coaja, pielita alba a citricelor, alunele si nucile, lastarii de bambus, pepenele galben, ananasul, floricelele de porumb si altele. Pentru a evita astfel de neplaceri toate alimentele trebuie foarte bine mestcete inainte de a fi inghitite.
Alimentele pe care le consumam zilnic sunt responsabile si de mirosuri sau balonari. Pentru evitarea mirosurilor neplacute asigurati-va ca dispozitivul este corect aplicat, nu prezinta scurgeri iar obturatorul pentu filtrul de gaze aplicat, astfel incat sa puteti evacua controlat gazele acumulate in sacul colector. Dupa schimbarea dispozitivului, evacuarea continutului sau doar a gazelor aprindeti un bat de chibrit pentru a neutraliza mirosul sau utilizati un drodorant ambiental. Alimente precum ceapa, usturoiul, varza, conopida, fasolea,ciupercile, berea sunt alimente ce pot intensifica mirosul eliminarilor. Gazele intestinale ce pot provoca balonari pot aparea ca urmare a inghitirii aerului ca urmare a vorbitului in timpul mesei,mestecarii gumei,saritului peste mese sau a unor alimente cum ar fi: ceapa , usturoiului, radacinoasele, fasolea , mazarea, varza, conopida, castravetii, ciupercile, ouale, nucile, alunele, berea, bauturile carbogazoase si lactoza (in cazul intolerantei la lactoza). Pentru a combate acest disconfort puteti sa mestecati carbune medicinal, ceai de menta si/sau chimen sau iaurt.
,,Cand sa cer ajutor?”
Dupa externare, pacientul se reîntoarce in grija medicului de familie, care ii este cel mai apropiat ajutor si care ii pote oferi consiliere suport si monitorizare postoperatorie. Medicul de familie cunoaste istoricul medical al pacientului si este in masură să facă cele mai corecte recomandări de tratament, dietă și ingrijire. Înainte de externare nu uitați să vă notațti numerele de telefon ale membrilor echipei de ingrijire si nu ezitați să le utilizati daca simțiți nevoia cand aveti nelamuriri privind autoingrijirea. Va puteti adresa asistentului stomaterapeut daca aveti neclaritati in privinta schimbării dispozitivului , dacă apar iritații sau deteriorări ale pielii din jurul stomei, sau daca apar blocaje si pe stoma nu se mai produc eliminări. Adresați-va de urgență medicului daca nu aveti eliminari pe ileostoma timp de 12 ore, 48 de ore pe colostomă si 6 ore pe urostomă.
,,Care este modalitatea prin care pot intra in posesia dispozitivelor de protezare a stomei?”
Daca sunteti asigurat puteti obtine gratuit, prin Casa de asigurari de care apartineti, dispozitivele pentru protezarea stomei. Fiecare pacient merge la medicul de familie sau la specialistul la care este in evidenta ( chirurg, oncolog ) si va primi o recomandare pentru procurarea de dispozitive pentru protezarea stomei. Cu aceasta recomandare merge la Casa de sanatate de care apartine ( precum si cu dovada calitatii de asigurat – adeverinta de salariat sau coasigurat, cupon pensie, certificat handicap etc), iar Casa de sanatate ii va emite o decizie, pe care trebuie sa o primeasca personal.
Cu acesta decizie, pacientul sau apartinatorul acestuia merge / se adreaza / o trimite in plic oricarui distribuitor de produse de ingrijire a stomelor din tara pe care si-l alege, in functie de tipul de produse de care are nevoie, care i se potrivesc mai bine sau in functie de ceea ce isi doreste. Distribuitorul de produse stome , in baza deciziei primite, ii va trimite acasa, lunar, un colet cu dispozitive care sa acopere necesarul pentru o luna.
As. Med. Pr. Georgeta Păsărin
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
_GRECAPTCHA | 5 months 27 days | This cookie is set by Google. In addition to certain standard Google cookies, reCAPTCHA sets a necessary cookie (_GRECAPTCHA) when executed for the purpose of providing its risk analysis. |
AWSALBCORS | 7 days | This cookie is used for load balancing services provded by Amazon inorder to optimize the user experience. Amazon has updated the ALB and CLB so that customers can continue to use the CORS request with stickness. |
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-advertisement | 1 year | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
__zlcmid | 1 year | This cookie is used by Zendesk live chat and is used to store the live chat ID. |
functionality_storage | 11 months | |
personalization_storage | 11 months | |
security_storage | 11 months |
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
_gat | 1 minute | This cookies is installed by Google Universal Analytics to throttle the request rate to limit the colllection of data on high traffic sites. |
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
_ga | 2 years | This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors. |
_gat_gtag_UA_78356327_20 | 1 minute | This cookie is set by Google and is used to distinguish users. |
_gcl_au | 3 months | This cookie is used by Google Analytics to understand user interaction with the website. |
_gid | 1 day | This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form. |
analytics_storage | 11 months |
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
_fbp | 3 months | This cookie is set by Facebook to deliver advertisement when they are on Facebook or a digital platform powered by Facebook advertising after visiting this website. |
ad_storage | 11 months | |
ad_user_data | 11 months | |
fr | 3 months | The cookie is set by Facebook to show relevant advertisments to the users and measure and improve the advertisements. The cookie also tracks the behavior of the user across the web on sites that have Facebook pixel or Facebook social plugin. |
test_cookie | 15 minutes | This cookie is set by doubleclick.net. The purpose of the cookie is to determine if the user's browser supports cookies. |
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
zte2095 | session | No description |